Iubesc lectura!

Biblioteca este o instituție în același timp depozitară și purtătoare de cultură, obligată prin natura ei să își aducă mai aproape utilizatorii. În contextul actual al distanțării sociale, avem nevoie să ne simțim conectați la realitate prin lectură.

Astfel, în ultima săptămână din octombrie au avut loc activități în cadrul parteneriatului „Iubesc lectura”, un parteneriat educațional desfășurat între Biblioteca CCD Sălaj și Biblioteca Liceului cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău. Împreună cu doamna Ioana Cadar (profesor pentru învățământul primar), elevii clasei a III-a, deși se aflau în vacanță, au deschis cărțile, ca să își multiplice cunoștințele și să își lărgească orizonturile culturale, pentru a fi mai puternici în viață. Cartea, desigur, îi ajută să-și pună întrebări, să răspundă, să afle lucruri noi, să le înțeleagă, le oferă un punct de sprijin și o speranță pentru ziua de mâine. Așadar, să-i privim cât sunt de frumoși, căci, da, iubesc lectura!

Biblioteca CCD Sălaj

NOU!!! FORMAREA PERSONALULUI DIN INVATAMANTUL PREUNIVERSITAR

Relatii cu publicul

Program audienţe director:

 

prof. Gheorghe BANCEA

 

  • Marţi: 15.00-17.00
  • Joi: 13.00-15.00

 


Program consultanţă profesori metodiști:

 

prof. Sanda BULGĂREAN

 

  • Luni: 14.00-16.00
  • Miercuri: 14.00-16.00

 

prof. Laura GALVÁCSY

 

  • Marţi: 14.00-16.00
  • Vineri: 12.00-14.00

 

prof. Bianca MATEI

 

  • Miercuri: 13.00-15.00
  • Joi: 14.00-16.00

 


Program relaţii cu publicul

 

Bibliotecă:

Bibliotecar: ing. Rodica TURC

 

  • Luni: 12.00-16.30
  • Miercuri: 12.00-16.30
  • Vineri: 12.00-14.00

 

 

Laboratorul multimedia:

Responsabil: ing. Mirela COSTRUȚ

 

  • Luni - Joi: 8.00-16.30
  • Vineri: 8.00 - 14.00

 

 

Editura Școala Noastră:

Responsabil: ing. Mirela COSTRUȚ

 

  • Luni - Joi: 8.00-16.30
  • Vineri: 8.00 - 14.00

 

Galerie foto-video

Cine e online?

Avem 8 vizitatori online

Cauta ...